Blog de hurdubaie

“Aveam 19 ani cand am aflat ca sunt infectata cu virusul HIV si, sincer, nu mi-a venit a crede, pentru ca nu stiam absolut nimic despre acest virus, nici macar ca exista oameni seropozitivi in Romania. Aveam informatii doar din filme si credeam ca exista doar la “ei”. Ce stiam cu certitudine, era doar ca este un virus care nu are tratament.

Investigatia medicala am inceput-o pentru ca am observat ca mi se umflasera ganglionii cervicali. La primul control, am descoperit ca aveam toti ganglionii limfatici umflati, ceea ce insemna ca am o infectie in tot organismul. Si asa am inceput analizele: intai la Spitalul de Urgente Floreasca, apoi la Fundeni si intr-un final la Victor Babes.

Cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer

Primul diagnostic a fost mononucleoza sau “boala sarutului”, cum se numeste in termeni populari. Parca o aud pe asistenta: “Se pare ca este boala sarutului. Stai linistita! Faci un tratament de 2 saptamani si ai scapat!” Cat mi-as dori sa fi fost asa! A urmat o sperietura mare cand am aflat ca sunt suspecta de cancer ganglionar. Despre cancer aveam mult mai multe informatii si stiam despre ce e vorba, iar cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer. Nu stiam atunci… Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Mizeria te cuprinde de cum pui piciorul pe teritoriul lor. Nici un fir de apă, nici o toaletă, nici o ghenă. Sute de copii, murdari şi plini de păduchi, aleargă întruna printre munţii de gunoaie. După cîini sau şobolani. Alte sute de adulţi aşteaptă cu sufletul la gură să spună jurnaliștilor păsurile lor. Unii ascund repede sticlele de bere, alţii n-au nici o jenă să le ţină la vedere. „Apa i opritî din cauza datoriilor, ci vreţi sî bem?”, îmi spune un nene burtos cu un maieu negru de murdar, în momentul în care mă uit cu subînțeles la el.

Ai spune că le e predestinat locul – ei sunt romii din… Roman.

Iar cineva l-a numit ironic Satul Olimpic…

De fapt, acolo sunt grajdurile unui fost CAP. Da, am zis grajduri. 2.000 de oameni locuiesc în patru grajduri transformate, cică, într-un fel de garsoniere.

Ce aţi mîncat voi azi? „Nimic”. Dar ieri ce aţi mîncat? „O bucăţîcî di pîni goalî”

E trist. Un loc trist. Nu ştiu dacă mi-e milă de ei, pentru că mulţi sunt şi puturoşi. Însă mi-e milă de copii. Mă apropii de 2 fraţi, asezaţi pe o scîndură, pe holul unui grajd. Sunt supăraţi, dar nu vor să spună de ce. Sunt şi îngînduraţi, exact ca nişte oameni mari. Cu mîna sub bărbie, înainte de a-mi răspunde, se gîndesc. Şi se gîndesc … “Ce aţi mîncat voi azi?,” îi întreb. „Nimic”, vine răspunsul. „Dar ieri ce aţi mîncat”? „O bucăţîcî di pîni goalî”. Unul ridică privirea spre mine şi cred că m-ar şi bate, dacă ar putea. Brusc, mă simt vinovată. Mă desprind de cei 2 cu inima ruptă. Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Daniel, caruia toata lumea ii zice Danielle, are peste 30 de ani (nu da varsta exacta, pentru ca “fetele”, in general, evita “astfel” de lucruri, spune “ea”). Ne-am imprietenit repede, inainte cu 2 zile de Parada Gay, cand am rugat-o (deja vorbesc despre ea cu “ea”. Si cu ea, la fel) sa o filmam in timp ce se machia/aranja pentru aceasta manifestare. Nici macar n-a trebuit sa joc teatru, e un barbat atat de feminin, incat ii spui ea fara sa-ti dai seama.

Esti barbat si iti place sa te imbraci in femeie. Pana la urma ce simti ca esti?
Sunt un transgender. Adica nici barbat, nici femeie.

Si iti plac femeile sau barbatii?
Daca te referi la partea emotionala, iti pot spune ca imi plac barbatii.
Cand e vorba de prieteni adevarati, imi plac, evident, femeile. Ma simt mai bine in prezenta lor. Pe de alta parte, n-am curaj sa ma apropii de barbati, mi-e teama sa ma dau la ei. Incerc sa nu ma intalnesc cu prea multi barbati, in afara de colegi.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Ioana: „Mama a crezut că nu voi putea fi fericită”

Îi place să se îmbrace cu pantaloni largi cu buzunare, nu se machiază, are un cercel în sprînceană dreaptă şi e tunsă scurt. Ioana are 25 de ani şi e absolventă de Arhitectură. O aştept în parc, iar ea apare cu …bicicleta, tocmai din centru. „Prima fată mi-a plăcut în liceu”, începe să-mi povestească Ioana, dar atunci nu putea defini acest tip de atracţie. Aşa că a dat fuga pe …net. “Am fost un pic şocată, citind tot ce scria acolo… la un moment dat, mi-am zis că nu e cazul meu. Dar îmi plăcea o colegă şi mă tot surprindeam uitîndu-mă pe furiş la ea”. Nu aştepta să-i răspundă la fel, aşa că, într-o zi, şi-a luat inima în dinţi şi i-a mărturisit celeilalte ce simţea. ”Nu a fost deloc surprinsă, a înţeles, iar eu, din acea clipă, nu m-am mai simţit atît de tensionată”.

Mama Ioanei nu a fost deloc încântată că are o fiică lesbiană. Dar a înţeles şi acum ai ei merg la paradele gay, pentru a o susţine. „Mamei îi era teamă că nu voi putea fi fericită”. I-a arătat fotografii cu homosexuali, pe net şi a convins-o că nu sunt nişte monştri. Până la urmă, s-a şi dus acasă cu prietena ei, care a fost tratată exact ca „prietena mea. Cred că am mare noroc cu aşa părinţi”. Ioana, însă, speră să părăsească Romania cât mai curând. Nu pentru că s-ar fi confruntat cu reacţii negative din partea celorlalţi, ci pentru că ,,aici nu cred că aş putea avea vreodată vreo familie. Cele ca mine vor fi întotdeauna anormale”. Nu are în cap schiţat foarte clar portretul femeii ideale. „Trebuie să aibă personalitate puternică, să ştie să-şi exprime punctul de vedere şi să se bucure de viaţă”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook