Blog de hurdubaie

Plecasem să vorbesc doar cu unul. Acolo, am găsit, însă, doi. În 1989, unul era adolescent, celălalt, major deja. Atunci erau pe picioarele lor. Acum, se deplasează numai cu căruciorul cu rotile. Ambii au fost împușcați. La Revoluție.

E greu să deschid subiectul. Eu alerg de colo colo, ca să fac poze, ei mă privesc neputincioși. Dar nu se plâng. Sunt fericiți, și-au acceptat propria soartă. Am mai întâlnit asta și la alți oameni care depind de căruciorul cu rotile și întotdeauna m-am întrebat dacă nu spun asta doar din orgoliu sau într-adevăr au avut puterea de a trece mai departe, fără să se mai piardă în amănunte fără sens. Doar în amănunte ce dau sens vieții.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Se oprește să se uite la o rochiță din vitrina aflată în fața sa. Într-o mână are o mapă, în spate, un rucsac. E o stradă micuță, pustie, cu câteva magazinașe de cartier. E 8 seara, frig, întuneric. Secundele următoare trec în viteza luminii. Simte cum cineva îi pune un fel de căciulă pe ochi, trasă până pe gât și mai simte ceva ce pare a fi pistol. „Treci în mașină și gura mică, dacă vrei să scapi teafără”. N-are încotro, se supune și după niște minute bune e aruncată pe patul unei camere.

“Timp de 2 zile n-am știut ce se întâmplă cu mine. Intrau tot felul de indivizi ciudați, care mă măsurau, luându-mi bărbia în palmă. Le vedeam privirile lacome. Eu plângeam. Mă uitam pe geam și vedeam doar că sunt undeva sus, iar jos se vedeau niște copaci. În față, gol”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Cutremurul din 4 martie 77 a prins crema comunista a orasului in Casa de Cultura, unde tocmai se numarau voturile pentru alegerea noului primar, pe atunci, to’arshu’ prim-secretar. Chiar inainte de a fi ales, noul prim-secretar a luat “atitudine” de PCR-ist cu diploma: a blocat usile cladirii, temandu-se ca vor pleca to’ar’shii mai repede decat ar trebui … Se stie: disclipina era “calitatea” nr 1, in comunism. Si nu era de gluma cu asta …

Cand a inceput sa vuiasca sala, to’arshilor li s-a facut frica. Cand s-a daramat peretele de langa prezidiu, to’arshilor le-a inghetat sangele in vene. Un to’arash batran, cu experienta anului ’40, a inceput sa urle: “Cutremuuuur”… Si cei 300 de to’arashi s-au bulucit spre iesire. Nici ei nu-si mai amintesc cum si cand au deschis usile cu forta fricii. Calcandu-se in picioare, to’arashii au reusit cu chiu si vai sa iasa din Casa de cultura. O femeie de 30 de ani, gravida in cateva saptamani, a lesinat si doar destinul a decis sa mai traiasca. Pana s-o calce toti in picioare, a fost luata pe sus de un militian si dusa departe de lumea dezlantuita … A doua zi, insa, a pierdut copilul … Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Ziarul Dimineata, anul 1971: “In ultimul timp, in Capitala, au fost savarsite mai multe infractiuni de omor si talharie asupra unor femei. Criminalul este Ion Rimaru, nascut la 12 octombrie 1946, in Corabia, student in anul III la Medicina Veterinara. In 1965, a mai suferit o condamnare pentru talharie“.

La proces, Rimaru a recunoscut ca a lovit mai multe femei. El a declarat ca nu si-a dat seama ca acestea puteau sa moara, punand accent pe ideea ca era “bolnav”. Femeile au fost violate si ciopartite cu un topor si un cutit. In cazul Gheorghitei Popa, de exemplu, victima prezenta 48 de leziuni taiate si intepate, la nivelul capului, pieptului, regiunii pubiene si membrelor inferioare. O parte din sutien si ciorapi atarnau intr-un copac. Celelalte bucati erau sub cadavru¦”

IN INSTANTA. Va prezentam mai jos stenograma procesului in care s-a spus exact cum a fost descoperit criminalul si cum actiona. De mentionat faptul ca langa ultima victima a sa a fost descoperita o portiune dintr-o adeverinta medicala, care s-a dovedit a fi pe numele lui Ion Rimaru. Alte comentarii ar fi de prisos.

Grefier: Pe rol dosarul 3900 din 1971 privitor pe inculpatul Rimaru Ion.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

“Aveam 19 ani cand am aflat ca sunt infectata cu virusul HIV si, sincer, nu mi-a venit a crede, pentru ca nu stiam absolut nimic despre acest virus, nici macar ca exista oameni seropozitivi in Romania. Aveam informatii doar din filme si credeam ca exista doar la “ei”. Ce stiam cu certitudine, era doar ca este un virus care nu are tratament.

Investigatia medicala am inceput-o pentru ca am observat ca mi se umflasera ganglionii cervicali. La primul control, am descoperit ca aveam toti ganglionii limfatici umflati, ceea ce insemna ca am o infectie in tot organismul. Si asa am inceput analizele: intai la Spitalul de Urgente Floreasca, apoi la Fundeni si intr-un final la Victor Babes.

Cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer

Primul diagnostic a fost mononucleoza sau “boala sarutului”, cum se numeste in termeni populari. Parca o aud pe asistenta: “Se pare ca este boala sarutului. Stai linistita! Faci un tratament de 2 saptamani si ai scapat!” Cat mi-as dori sa fi fost asa! A urmat o sperietura mare cand am aflat ca sunt suspecta de cancer ganglionar. Despre cancer aveam mult mai multe informatii si stiam despre ce e vorba, iar cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer. Nu stiam atunci… Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Mizeria te cuprinde de cum pui piciorul pe teritoriul lor. Nici un fir de apă, nici o toaletă, nici o ghenă. Sute de copii, murdari şi plini de păduchi, aleargă întruna printre munţii de gunoaie. După cîini sau şobolani. Alte sute de adulţi aşteaptă cu sufletul la gură să spună jurnaliștilor păsurile lor. Unii ascund repede sticlele de bere, alţii n-au nici o jenă să le ţină la vedere. „Apa i opritî din cauza datoriilor, ci vreţi sî bem?”, îmi spune un nene burtos cu un maieu negru de murdar, în momentul în care mă uit cu subînțeles la el.

Ai spune că le e predestinat locul – ei sunt romii din… Roman.

Iar cineva l-a numit ironic Satul Olimpic…

De fapt, acolo sunt grajdurile unui fost CAP. Da, am zis grajduri. 2.000 de oameni locuiesc în patru grajduri transformate, cică, într-un fel de garsoniere.

Ce aţi mîncat voi azi? „Nimic”. Dar ieri ce aţi mîncat? „O bucăţîcî di pîni goalî”

E trist. Un loc trist. Nu ştiu dacă mi-e milă de ei, pentru că mulţi sunt şi puturoşi. Însă mi-e milă de copii. Mă apropii de 2 fraţi, asezaţi pe o scîndură, pe holul unui grajd. Sunt supăraţi, dar nu vor să spună de ce. Sunt şi îngînduraţi, exact ca nişte oameni mari. Cu mîna sub bărbie, înainte de a-mi răspunde, se gîndesc. Şi se gîndesc … “Ce aţi mîncat voi azi?,” îi întreb. „Nimic”, vine răspunsul. „Dar ieri ce aţi mîncat”? „O bucăţîcî di pîni goalî”. Unul ridică privirea spre mine şi cred că m-ar şi bate, dacă ar putea. Brusc, mă simt vinovată. Mă desprind de cei 2 cu inima ruptă. Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Daniel, caruia toata lumea ii zice Danielle, are peste 30 de ani (nu da varsta exacta, pentru ca “fetele”, in general, evita “astfel” de lucruri, spune “ea”). Ne-am imprietenit repede, inainte cu 2 zile de Parada Gay, cand am rugat-o (deja vorbesc despre ea cu “ea”. Si cu ea, la fel) sa o filmam in timp ce se machia/aranja pentru aceasta manifestare. Nici macar n-a trebuit sa joc teatru, e un barbat atat de feminin, incat ii spui ea fara sa-ti dai seama.

Esti barbat si iti place sa te imbraci in femeie. Pana la urma ce simti ca esti?
Sunt un transgender. Adica nici barbat, nici femeie.

Si iti plac femeile sau barbatii?
Daca te referi la partea emotionala, iti pot spune ca imi plac barbatii.
Cand e vorba de prieteni adevarati, imi plac, evident, femeile. Ma simt mai bine in prezenta lor. Pe de alta parte, n-am curaj sa ma apropii de barbati, mi-e teama sa ma dau la ei. Incerc sa nu ma intalnesc cu prea multi barbati, in afara de colegi.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Ioana: „Mama a crezut că nu voi putea fi fericită”

Îi place să se îmbrace cu pantaloni largi cu buzunare, nu se machiază, are un cercel în sprînceană dreaptă şi e tunsă scurt. Ioana are 25 de ani şi e absolventă de Arhitectură. O aştept în parc, iar ea apare cu …bicicleta, tocmai din centru. „Prima fată mi-a plăcut în liceu”, începe să-mi povestească Ioana, dar atunci nu putea defini acest tip de atracţie. Aşa că a dat fuga pe …net. “Am fost un pic şocată, citind tot ce scria acolo… la un moment dat, mi-am zis că nu e cazul meu. Dar îmi plăcea o colegă şi mă tot surprindeam uitîndu-mă pe furiş la ea”. Nu aştepta să-i răspundă la fel, aşa că, într-o zi, şi-a luat inima în dinţi şi i-a mărturisit celeilalte ce simţea. ”Nu a fost deloc surprinsă, a înţeles, iar eu, din acea clipă, nu m-am mai simţit atît de tensionată”.

Mama Ioanei nu a fost deloc încântată că are o fiică lesbiană. Dar a înţeles şi acum ai ei merg la paradele gay, pentru a o susţine. „Mamei îi era teamă că nu voi putea fi fericită”. I-a arătat fotografii cu homosexuali, pe net şi a convins-o că nu sunt nişte monştri. Până la urmă, s-a şi dus acasă cu prietena ei, care a fost tratată exact ca „prietena mea. Cred că am mare noroc cu aşa părinţi”. Ioana, însă, speră să părăsească Romania cât mai curând. Nu pentru că s-ar fi confruntat cu reacţii negative din partea celorlalţi, ci pentru că ,,aici nu cred că aş putea avea vreodată vreo familie. Cele ca mine vor fi întotdeauna anormale”. Nu are în cap schiţat foarte clar portretul femeii ideale. „Trebuie să aibă personalitate puternică, să ştie să-şi exprime punctul de vedere şi să se bucure de viaţă”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Într-un ajun al Crăciunului, am plecat spre satul Patricheni, de lângă Roman. Lumea din jur il știe ca ”satul vădanelor”.

Ninsese, iar satul acela bătrânesc arăta ca în povești, cu toate casele lui din chirpici crăpate până la acoperiș.

Le găsesc pe ulița satului pe multe dintre văduvele rămase să ducă pe umeri, singure, greutățile vieții.

Reușesc să le adun pe câteva dintre ele în bordeiul lui tanti Ileana, care nu se mai poate deplasa pentru că „am chicat acu câtiva zili. Mă pregătem sî plec în oraș, la piațî, dar n-am mai ajuns dicât pânî la poartî. Acu mă tratez cu hrean în oțăt și-mi bandajăz chișioru rănit”.

În casă, agitație mare. Se pregătesc bucate pentru Crăciun. Chișcă, cârnați, tobă și friptură de porc.

Sunt multe văduve în sat, așa cum se aude?

“Văleu, sîntim o grămadî … Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Printre zecile de vile ce se lăfăiesc în satul (de lângă București) în care ajung pentru o filmare dau cu ochii de o căsuță veche, ce stă să cadă sub povara greutăților și sărăciei țaței Maria. Poarta e deschisă și, deși, am treabă alături, pentru un alt reportaj, intru-n curtea femeii.

O găsesc aranjându-și niște prosoape abia luate de pe sârmă. Pe aragazul vechi fierb niște fasole. Ieșim pe prispă și începem să vorbim firesc, ai fi zis că ne cunoșteam de-o viață și venisem în vizită. Are o tristețe aparte, parcă nici nu-mi vine să o întreb câte ceva. Mă întreabă ea, în schimb, câți ani am și cum mă cheamă “Te cheamă Cristina și ai 34 de ani?” Mă ia în brațe și mă pupă pe ambii obraji. Chipul i se luminează brusc. “Să fii sănătoasă, fata mamei, că asta e cel mai important lucru dat de Dumnezeu. Să nu te iei după sărăcie, niciodată n-am vrut mai mult. Nici măcar de singurătate nu mi-e frică, omu’ meu s-a dus hă, hă, de mult…”

O întreb și eu ce vârstă are. “79. Ba nu, 80. Parcă 80 am făcut”. Păi, să fii sănătoasă, mamaie! În acea clipă, bătrâna intră brusc în casă…

Rămân singură pe prispa casei. La nici un minut, iese în pragul ușii și-mi zice: “Nu-mi mai trebuie sănătate de multă vreme. Tot aștept să mă duc”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook