Blog de hurdubaie

Mama Ioana are peste 70 de ani. E tare haioasă și nu ți-ar sta o clipă locului. Gătește, își hrănește găinile, pe care le strigă “copiii mei”, mai strânge o haină.
Merge în genunchi. Nu mai are labele picioarelor. Nu mai are nici jumătate din degetele de la mâini. “De la păcătoasa asta de boală”. Poate pare greu de crezut, dar asta n-o împiedică să-și facă treburile casnice.

A ajuns la leprozeria de la Tichilești pe la 20 de ani. Nu știa de ce trebuie sa plece de acasă, știa doar că petele acelea care ii ieșeau pe tot corpul îl înspăimântaseră pe doctorul venit de la oraș.
Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

L-am căutat prin Bucovina zile intregi. L-am găsit, într-un final, în satul Frasin. Primele fraze ale partizanului Gavril Vatamaniuc au fost: “Dacă vrei să știi totul, ne trebuie vreo 20 de casete și cateva săptămâni bune, Nu te grăbi. Poți să iți iei concediu pentru asta?”, m-a întrebat el, apoi, râzând. Era un narator nemaipomenit și avea o memorie care ar fi suprins pe toată lumea. Pe mine, omul ăsta m-a fascinat de-a dreptul. Azi am aflat că Vatamaniuc, ultimul partizan din codrii Bucovinei, a murit la sfarsitul lui februarie. Dumnezeu să-l odihnească!

Mi-au rămas în minte următoarele cuvinte:”Mi-am tăiat o bucată din degetul mic al mâinii stângi și astfel ne-am cununat în fața lui Dumnezeu.” Vorbea despre marea lui iubire, Natalița, pe care, însă, a pierdut-o, după ce, un prieten, îndrăgostit de ea, i-a spus că Gavriluță a înnebunit și a paralizat, în închisoare.

“Am vreo 80 si ceva de ani. In tinerete am facut scoala de subofiteri infanterie. Dupa care am facut si un curs de politie. Am tinut cu americanii si am fost impotriva comunistilor, iar asta m-au costat ani din viata”, incepe sa-mi povestesteasca Gavril Vatamaniuc.

Lucra in Constanta la Legiunea de Jandarmerie cand a fost dat afara din armata.

“Le spuneam adevarul, asta faceam. De exemplu, cand americanii au trimis cu vapoarele sute de tone de porumb pentru tara noastra, unde era foamete, am vazut cum comunistii aruncau cu apa peste acesta, pentru ca apoi sa spuna: “Iata cu ce gand criminal ne trimit porumb americanii”.

Urmarit de securisti

A plecat la Craiova, unde avea un frate, Constantin. S-a angajat pe un santier. Acolo le vorbea muncitorilor despre Bucovina si Basarabia. Si a fost luat la ochi din nou. Cand afla ca se fac arestari in masa, nu dormea la fratele lui, ci in podul unei case, impreuna cu fiul unui doctor. “In acest timp, stiam ca sunt cautat si eu de Militie. Mama ii trimitea fratelui meu scrisori in care scria: “Mai Costele, nu stii nimic de Gavriluta? Ca-l cauta Militia, i-a luat si o poza din casa. Eu le-am spus ca e la Constanta la serviciu”. Mama stia unde sunt, dar numai asa ma putea avertiza. Cand am citit de poza, mi-am dat seama ca sunt dat in urmarire in toata tara”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

O găsesc pe prispa casei din chirpici. Stă sprijinită în tocul uşii şi mănâncă pufuleţi. Mă apropii uşor de ea, însă nu mă vede.

Mamaie, mă cheamă Cristina şi sunt ziaristă. Am venit cu nişte oameni buni la suflet care aduc ajutoare oamenilor din sat.

Fata mea, auz tot, doar că nu mai văz nimic, de la bătrâneţile astea grele, dar ce mai contează, îmi răspunde ea, zâmbind. Eu aştept doar să mor.

Mamaia e oarbă de mulţi ani şi e singură pe lume.

“Am avut mamă, tată, fraţi şi surori. Dar toţi s-au dus pe rând, Dumnezeu să îi aibă în pază.”

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Tocmai ce a intrat in concediu si se pregateste sa duca unei vecine, careia ii era datoare, o sacosa cu cartofi, cumparati din leafa. E 7 octombrie 1994, seara. Isi anunta copiii – pe Alexandra, Cristi si Laurentiu – ca, pana se intoarce, toti trei sa fie in pat. Viorica isi ia sacosa si iese pe poarta. “Cand am venit, am verificat copiii. Nu mai era Cristi…”

Dupa ce adorm ceilalti doi copii, femeia sta treaza jumatate din noapte, in asteptarea baiatului rebel. La un moment dat, atipeste. “Pe la ora 2, m-am dat jos din pat, m-am dus la el in dormitor. Nu venise. M-am dus inapoi in pat, dar nu m-a mai luat somnul”.

In timpul asta, Viorica aude apa curgand din casa soacrei sale care locuieste in aceeasi curte. “M-am gandit eu atunci: ia uite, ea spala rufe la ora asta. Ziua se plimba si noaptea spala rufe”.

Pe la 5 dimineata, apare si Cristi acasa. “Cand am vazut ca e teafar…nu batut, nu… nimic, m-am linistit si, in sfarsit, am adormit”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook