Blog de hurdubaie

Ca de fiecare data, evident, imi aleg un subiect … mai putin normal. Tocmai ce filmasem la leprozerie, de-si faceau ai mei colegi cruce: “Esti nebuna, clar, esti nebuna”. Acum, ma duceam sa vorbesc cu niste traficanti de persoane. O nimica toata…

Unde puteam sa ii gasesc, ca sa imi poata vorbi in fata camerei? Eventual sa se si vada, sa isi dea si numele. Pana si eu eram pesimista, da’, na, am zis, macar sa nu regret ca nu am incercat. Asa ca dupa ce am primit aprobare de la puscarie, m-am dus intr-acolo.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Rareori am vazut un cersetor intr-un supermarket. Mai degraba la chioscul din colt, cu tigari la bucata. Nenea asta din fata mea merge direct la paine. Nu se uita la preturi, la felul painii ori la altceva. Ia una si o pune in cos.

Pasul 2 e raionul de mezeluri. La fel, se duce glont catre un galantar, ia de acolo ceva ambalat feliat deja, nu imi dau seama ce, il pune in cos.

Dupa care merge la frigiderul cu apa minerala. Ia o Dorna, o masoara din cap pana in picioare, o agita un pic, pentru confirmarea acidului, pare multumit, pune sticla in cos.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Hai ca pe asta tre’ sa o scriu in detaliu, neaparat. Si o povestesc pentru ca am vazut ce s-a intamplat cu protestul mut pentru Rosia Montana, unde au fost retinuti si amendati mai multi oameni, desi nu faceau altceva decat sa stea cuminti cu niste mesaje agatate de gat.

Acum mai bine de 5 ani, in timpul scandalului privind scurgerile de informatii secrete de la MApN catre presa, cativa jurnalisti si reprezentantii Agentiei de Monitorizare a Presei au iesit in strada, mai exact, in spatele Parchetului General, pentru a protesta impotriva retinerii colegilor nostri. Printre care, evident, si eu…

Nu imi amintesc sa fi scandat cineva ceva, ci doar cum eram adunati acolo, cu niste coli agatate de gat, pe care scria VINDEM INFORMATII SECRETE. Si-atat!

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Cand m-am dus  la premiera primului lungmetraj de animatie facut in Romania dupa 20 de ani – Crulic, drumul spre dincolo -(premiera care a avut loc in cadrul Anim’est) , nu m-am gandit o clipa ca as putea parasi sala cu lacrimi in ochi. Mai mult, imi propusesem sa nu citesc nimic despre film, nici macar nu stiam ca este documentar, iar eu mananc documentarele pe paine. M-am asezat comod pe scaun si am asteptat sa vad ce mare branza au facut romanii nostri… Si au facut, bai, frate…

In primele momente, mai toata lumea zambea si se hlizea.  Personalul principal, care isi povesteste, mort fiind de altfel, amarata viata, o da direct pe graiul din ograda sa: moldovenesc.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Zilele trecute, mai exact, luni, la Sibiu s-a inaugurat Tribunalul pentru romi. Și mai exact, inițiativa a avut-o băiatul lui Cioabă, care a absolvit Dreptul.

Ajung la 1 minut după ce începe evenimentul. Sala, plină de oameni. Țigani și jurnaliști. Colegul încearcă printre coatele primite în coaste să-și instaleze camera video.

Țiganii se înghesuiesc ca la pomană. “Ia să vedem și noi ce e aicișa. Haidi, fă, dă-ti mai încolo, nu vezi că-s mai în vrâstă?”, țipă o țigancă de vreo 40 de ani la o fată de vreo 10, în timp ce se împinge pe trei sferturi din scaunul ei.

La intrare, forfota e în floare. Bătrânii și copiii, cei mai gură cască. Apare regele Cioabă. Îl salut politicos și încerc să vorbesc cu el despre subiectul zilei. “De unde ziceați că sunteți? De la Antena 3? Eu nu vorbesc cu Antena, nici cu Realitatea. Clar. Punct”, se răstește Cioabă și îmi întoarce spatele. Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Când îi vezi în căruciorul cu rotile, suferind de autism ori de sindromul Down, vorbind în fața publicului cu atâta lejeritate, fără teama că cei din fața lor îi privesc ca pe niște handicapați, lacrimile îți dau târcoale și oricât ai încerca să te abții, e imposibil. Mai tare decât atunci când te împiedici pe stradă de ei și te apucă mila, fără să știi cum au ajuns în situația asta…

Când îți vorbesc despre jobul ori de pasiunile lor sau când te încurajează să-i privești și să îi tratezi ca pe toți ceilalți oameni, ți se face rușine brusc și nu ai cum să scoți cu forța ghemul acela de emoții rămas suspendat în stomac…

La Gala persoanelor cu dizabilități, am plâns. Am plâns cu o durere în suflet pe care o am arareori. Am plâns când am auzit un tânăr povestind cu mândrie cum și-a urmat visul de a ajunge cineva. “Știu, sunt un handicapat. Așa mă vede lumea… Dar numai de noi ține să-ți poți urma idealurile în viață”, și-a început Iulian discursul, într-un cărucior cu rotile. A terminat o facultate, lucrează în IT și are propria firmă. E căsătorit și are un copil de un anișor. Chipul lui emana o fericire pură…

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Cutremurul din 4 martie 77 a prins crema comunista a orasului in Casa de Cultura, unde tocmai se numarau voturile pentru alegerea noului primar, pe atunci, to’arshu’ prim-secretar. Chiar inainte de a fi ales, noul prim-secretar a luat “atitudine” de PCR-ist cu diploma: a blocat usile cladirii, temandu-se ca vor pleca to’ar’shii mai repede decat ar trebui … Se stie: disclipina era “calitatea” nr 1, in comunism. Si nu era de gluma cu asta …

Cand a inceput sa vuiasca sala, to’arshilor li s-a facut frica. Cand s-a daramat peretele de langa prezidiu, to’arshilor le-a inghetat sangele in vene. Un to’arash batran, cu experienta anului ’40, a inceput sa urle: “Cutremuuuur”… Si cei 300 de to’arashi s-au bulucit spre iesire. Nici ei nu-si mai amintesc cum si cand au deschis usile cu forta fricii. Calcandu-se in picioare, to’arashii au reusit cu chiu si vai sa iasa din Casa de cultura. O femeie de 30 de ani, gravida in cateva saptamani, a lesinat si doar destinul a decis sa mai traiasca. Pana s-o calce toti in picioare, a fost luata pe sus de un militian si dusa departe de lumea dezlantuita … A doua zi, insa, a pierdut copilul … Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Ziarul Dimineata, anul 1971: “In ultimul timp, in Capitala, au fost savarsite mai multe infractiuni de omor si talharie asupra unor femei. Criminalul este Ion Rimaru, nascut la 12 octombrie 1946, in Corabia, student in anul III la Medicina Veterinara. In 1965, a mai suferit o condamnare pentru talharie“.

La proces, Rimaru a recunoscut ca a lovit mai multe femei. El a declarat ca nu si-a dat seama ca acestea puteau sa moara, punand accent pe ideea ca era “bolnav”. Femeile au fost violate si ciopartite cu un topor si un cutit. In cazul Gheorghitei Popa, de exemplu, victima prezenta 48 de leziuni taiate si intepate, la nivelul capului, pieptului, regiunii pubiene si membrelor inferioare. O parte din sutien si ciorapi atarnau intr-un copac. Celelalte bucati erau sub cadavru¦”

IN INSTANTA. Va prezentam mai jos stenograma procesului in care s-a spus exact cum a fost descoperit criminalul si cum actiona. De mentionat faptul ca langa ultima victima a sa a fost descoperita o portiune dintr-o adeverinta medicala, care s-a dovedit a fi pe numele lui Ion Rimaru. Alte comentarii ar fi de prisos.

Grefier: Pe rol dosarul 3900 din 1971 privitor pe inculpatul Rimaru Ion.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

“Aveam 19 ani cand am aflat ca sunt infectata cu virusul HIV si, sincer, nu mi-a venit a crede, pentru ca nu stiam absolut nimic despre acest virus, nici macar ca exista oameni seropozitivi in Romania. Aveam informatii doar din filme si credeam ca exista doar la “ei”. Ce stiam cu certitudine, era doar ca este un virus care nu are tratament.

Investigatia medicala am inceput-o pentru ca am observat ca mi se umflasera ganglionii cervicali. La primul control, am descoperit ca aveam toti ganglionii limfatici umflati, ceea ce insemna ca am o infectie in tot organismul. Si asa am inceput analizele: intai la Spitalul de Urgente Floreasca, apoi la Fundeni si intr-un final la Victor Babes.

Cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer

Primul diagnostic a fost mononucleoza sau “boala sarutului”, cum se numeste in termeni populari. Parca o aud pe asistenta: “Se pare ca este boala sarutului. Stai linistita! Faci un tratament de 2 saptamani si ai scapat!” Cat mi-as dori sa fi fost asa! A urmat o sperietura mare cand am aflat ca sunt suspecta de cancer ganglionar. Despre cancer aveam mult mai multe informatii si stiam despre ce e vorba, iar cand am aflat diagnosticul infectie cu HIV, pe moment, am rasuflat usurata ca nu aveam cancer. Nu stiam atunci… Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Mizeria te cuprinde de cum pui piciorul pe teritoriul lor. Nici un fir de apă, nici o toaletă, nici o ghenă. Sute de copii, murdari şi plini de păduchi, aleargă întruna printre munţii de gunoaie. După cîini sau şobolani. Alte sute de adulţi aşteaptă cu sufletul la gură să spună jurnaliștilor păsurile lor. Unii ascund repede sticlele de bere, alţii n-au nici o jenă să le ţină la vedere. „Apa i opritî din cauza datoriilor, ci vreţi sî bem?”, îmi spune un nene burtos cu un maieu negru de murdar, în momentul în care mă uit cu subînțeles la el.

Ai spune că le e predestinat locul – ei sunt romii din… Roman.

Iar cineva l-a numit ironic Satul Olimpic…

De fapt, acolo sunt grajdurile unui fost CAP. Da, am zis grajduri. 2.000 de oameni locuiesc în patru grajduri transformate, cică, într-un fel de garsoniere.

Ce aţi mîncat voi azi? „Nimic”. Dar ieri ce aţi mîncat? „O bucăţîcî di pîni goalî”

E trist. Un loc trist. Nu ştiu dacă mi-e milă de ei, pentru că mulţi sunt şi puturoşi. Însă mi-e milă de copii. Mă apropii de 2 fraţi, asezaţi pe o scîndură, pe holul unui grajd. Sunt supăraţi, dar nu vor să spună de ce. Sunt şi îngînduraţi, exact ca nişte oameni mari. Cu mîna sub bărbie, înainte de a-mi răspunde, se gîndesc. Şi se gîndesc … “Ce aţi mîncat voi azi?,” îi întreb. „Nimic”, vine răspunsul. „Dar ieri ce aţi mîncat”? „O bucăţîcî di pîni goalî”. Unul ridică privirea spre mine şi cred că m-ar şi bate, dacă ar putea. Brusc, mă simt vinovată. Mă desprind de cei 2 cu inima ruptă. Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook