Blog de hurdubaie

Daniel, caruia toata lumea ii zice Danielle, are peste 30 de ani (nu da varsta exacta, pentru ca “fetele”, in general, evita “astfel” de lucruri, spune “ea”). Ne-am imprietenit repede, inainte cu 2 zile de Parada Gay, cand am rugat-o (deja vorbesc despre ea cu “ea”. Si cu ea, la fel) sa o filmam in timp ce se machia/aranja pentru aceasta manifestare. Nici macar n-a trebuit sa joc teatru, e un barbat atat de feminin, incat ii spui ea fara sa-ti dai seama.

Esti barbat si iti place sa te imbraci in femeie. Pana la urma ce simti ca esti?
Sunt un transgender. Adica nici barbat, nici femeie.

Si iti plac femeile sau barbatii?
Daca te referi la partea emotionala, iti pot spune ca imi plac barbatii.
Cand e vorba de prieteni adevarati, imi plac, evident, femeile. Ma simt mai bine in prezenta lor. Pe de alta parte, n-am curaj sa ma apropii de barbati, mi-e teama sa ma dau la ei. Incerc sa nu ma intalnesc cu prea multi barbati, in afara de colegi.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Ioana: „Mama a crezut că nu voi putea fi fericită”

Îi place să se îmbrace cu pantaloni largi cu buzunare, nu se machiază, are un cercel în sprînceană dreaptă şi e tunsă scurt. Ioana are 25 de ani şi e absolventă de Arhitectură. O aştept în parc, iar ea apare cu …bicicleta, tocmai din centru. „Prima fată mi-a plăcut în liceu”, începe să-mi povestească Ioana, dar atunci nu putea defini acest tip de atracţie. Aşa că a dat fuga pe …net. “Am fost un pic şocată, citind tot ce scria acolo… la un moment dat, mi-am zis că nu e cazul meu. Dar îmi plăcea o colegă şi mă tot surprindeam uitîndu-mă pe furiş la ea”. Nu aştepta să-i răspundă la fel, aşa că, într-o zi, şi-a luat inima în dinţi şi i-a mărturisit celeilalte ce simţea. ”Nu a fost deloc surprinsă, a înţeles, iar eu, din acea clipă, nu m-am mai simţit atît de tensionată”.

Mama Ioanei nu a fost deloc încântată că are o fiică lesbiană. Dar a înţeles şi acum ai ei merg la paradele gay, pentru a o susţine. „Mamei îi era teamă că nu voi putea fi fericită”. I-a arătat fotografii cu homosexuali, pe net şi a convins-o că nu sunt nişte monştri. Până la urmă, s-a şi dus acasă cu prietena ei, care a fost tratată exact ca „prietena mea. Cred că am mare noroc cu aşa părinţi”. Ioana, însă, speră să părăsească Romania cât mai curând. Nu pentru că s-ar fi confruntat cu reacţii negative din partea celorlalţi, ci pentru că ,,aici nu cred că aş putea avea vreodată vreo familie. Cele ca mine vor fi întotdeauna anormale”. Nu are în cap schiţat foarte clar portretul femeii ideale. „Trebuie să aibă personalitate puternică, să ştie să-şi exprime punctul de vedere şi să se bucure de viaţă”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Într-un ajun al Crăciunului, am plecat spre satul Patricheni, de lângă Roman. Lumea din jur il știe ca ”satul vădanelor”.

Ninsese, iar satul acela bătrânesc arăta ca în povești, cu toate casele lui din chirpici crăpate până la acoperiș.

Le găsesc pe ulița satului pe multe dintre văduvele rămase să ducă pe umeri, singure, greutățile vieții.

Reușesc să le adun pe câteva dintre ele în bordeiul lui tanti Ileana, care nu se mai poate deplasa pentru că „am chicat acu câtiva zili. Mă pregătem sî plec în oraș, la piațî, dar n-am mai ajuns dicât pânî la poartî. Acu mă tratez cu hrean în oțăt și-mi bandajăz chișioru rănit”.

În casă, agitație mare. Se pregătesc bucate pentru Crăciun. Chișcă, cârnați, tobă și friptură de porc.

Sunt multe văduve în sat, așa cum se aude?

“Văleu, sîntim o grămadî … Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Printre zecile de vile ce se lăfăiesc în satul (de lângă București) în care ajung pentru o filmare dau cu ochii de o căsuță veche, ce stă să cadă sub povara greutăților și sărăciei țaței Maria. Poarta e deschisă și, deși, am treabă alături, pentru un alt reportaj, intru-n curtea femeii.

O găsesc aranjându-și niște prosoape abia luate de pe sârmă. Pe aragazul vechi fierb niște fasole. Ieșim pe prispă și începem să vorbim firesc, ai fi zis că ne cunoșteam de-o viață și venisem în vizită. Are o tristețe aparte, parcă nici nu-mi vine să o întreb câte ceva. Mă întreabă ea, în schimb, câți ani am și cum mă cheamă “Te cheamă Cristina și ai 34 de ani?” Mă ia în brațe și mă pupă pe ambii obraji. Chipul i se luminează brusc. “Să fii sănătoasă, fata mamei, că asta e cel mai important lucru dat de Dumnezeu. Să nu te iei după sărăcie, niciodată n-am vrut mai mult. Nici măcar de singurătate nu mi-e frică, omu’ meu s-a dus hă, hă, de mult…”

O întreb și eu ce vârstă are. “79. Ba nu, 80. Parcă 80 am făcut”. Păi, să fii sănătoasă, mamaie! În acea clipă, bătrâna intră brusc în casă…

Rămân singură pe prispa casei. La nici un minut, iese în pragul ușii și-mi zice: “Nu-mi mai trebuie sănătate de multă vreme. Tot aștept să mă duc”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Mama Ioana are peste 70 de ani. E tare haioasă și nu ți-ar sta o clipă locului. Gătește, își hrănește găinile, pe care le strigă “copiii mei”, mai strânge o haină.
Merge în genunchi. Nu mai are labele picioarelor. Nu mai are nici jumătate din degetele de la mâini. “De la păcătoasa asta de boală”. Poate pare greu de crezut, dar asta n-o împiedică să-și facă treburile casnice.

A ajuns la leprozeria de la Tichilești pe la 20 de ani. Nu știa de ce trebuie sa plece de acasă, știa doar că petele acelea care ii ieșeau pe tot corpul îl înspăimântaseră pe doctorul venit de la oraș.
Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

L-am căutat prin Bucovina zile intregi. L-am găsit, într-un final, în satul Frasin. Primele fraze ale partizanului Gavril Vatamaniuc au fost: “Dacă vrei să știi totul, ne trebuie vreo 20 de casete și cateva săptămâni bune, Nu te grăbi. Poți să iți iei concediu pentru asta?”, m-a întrebat el, apoi, râzând. Era un narator nemaipomenit și avea o memorie care ar fi suprins pe toată lumea. Pe mine, omul ăsta m-a fascinat de-a dreptul. Azi am aflat că Vatamaniuc, ultimul partizan din codrii Bucovinei, a murit la sfarsitul lui februarie. Dumnezeu să-l odihnească!

Mi-au rămas în minte următoarele cuvinte:”Mi-am tăiat o bucată din degetul mic al mâinii stângi și astfel ne-am cununat în fața lui Dumnezeu.” Vorbea despre marea lui iubire, Natalița, pe care, însă, a pierdut-o, după ce, un prieten, îndrăgostit de ea, i-a spus că Gavriluță a înnebunit și a paralizat, în închisoare.

“Am vreo 80 si ceva de ani. In tinerete am facut scoala de subofiteri infanterie. Dupa care am facut si un curs de politie. Am tinut cu americanii si am fost impotriva comunistilor, iar asta m-au costat ani din viata”, incepe sa-mi povestesteasca Gavril Vatamaniuc.

Lucra in Constanta la Legiunea de Jandarmerie cand a fost dat afara din armata.

“Le spuneam adevarul, asta faceam. De exemplu, cand americanii au trimis cu vapoarele sute de tone de porumb pentru tara noastra, unde era foamete, am vazut cum comunistii aruncau cu apa peste acesta, pentru ca apoi sa spuna: “Iata cu ce gand criminal ne trimit porumb americanii”.

Urmarit de securisti

A plecat la Craiova, unde avea un frate, Constantin. S-a angajat pe un santier. Acolo le vorbea muncitorilor despre Bucovina si Basarabia. Si a fost luat la ochi din nou. Cand afla ca se fac arestari in masa, nu dormea la fratele lui, ci in podul unei case, impreuna cu fiul unui doctor. “In acest timp, stiam ca sunt cautat si eu de Militie. Mama ii trimitea fratelui meu scrisori in care scria: “Mai Costele, nu stii nimic de Gavriluta? Ca-l cauta Militia, i-a luat si o poza din casa. Eu le-am spus ca e la Constanta la serviciu”. Mama stia unde sunt, dar numai asa ma putea avertiza. Cand am citit de poza, mi-am dat seama ca sunt dat in urmarire in toata tara”.

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

O găsesc pe prispa casei din chirpici. Stă sprijinită în tocul uşii şi mănâncă pufuleţi. Mă apropii uşor de ea, însă nu mă vede.

Mamaie, mă cheamă Cristina şi sunt ziaristă. Am venit cu nişte oameni buni la suflet care aduc ajutoare oamenilor din sat.

Fata mea, auz tot, doar că nu mai văz nimic, de la bătrâneţile astea grele, dar ce mai contează, îmi răspunde ea, zâmbind. Eu aştept doar să mor.

Mamaia e oarbă de mulţi ani şi e singură pe lume.

“Am avut mamă, tată, fraţi şi surori. Dar toţi s-au dus pe rând, Dumnezeu să îi aibă în pază.”

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Strâng păpușa-n brațe și plâng. E păpușa prietenei mele, Carmen, cu care mă joc în fiecare zi la grădiniță. Doar că, de câteva săptămâni, Carmen n-a mai venit…

Doamna, doamna, de ce nu mai vine Carmen?
Carmen o să vină, stai liniștită, e plecată în vacanța cu mama ei.
Da? Și mie de ce nu mi-a spus? Nu așa face un om cu prietenii lui?
Ba da, Cristinica, doar că a fost nevoită să plece în grabă, altfel te anunța…

Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

Știți cât de greu se găsesc oamenii frumoși, buni și nebuni, nu-i așa? N-oi fi io cea mai bătrână ființă de pe pământ, nici cea mai înțeleaptă, dar știu sigur că astfel de oameni se găsesc greu și rar, mai ales, la “pachet”. Uneori, mă amăgesc, spunându-mi că oamenii și-au abandonat propria frumusețe, propria bunătate și propria nebunie (în sensul frumos, evident), numai pentru a nu mai fi nevoiți să se împiedice mereu de dezamăgirile lumii în care trăim.
Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook

“Doamna, ajutati-ne si pe noi cu niste banuti. Cat va lasa inima“.
Ma-ntorc imediat, vocea mi-e foarte cunoscuta. Da, ea si el sunt… Doi oameni carora ingerii lor le-au intins o mana, iar ei le-au intors spatele. Sunt atat de drogati, incat nici nu ma recunosc. Intr-un fel, rasuflu usurata… Read the rest of this entry »

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook