Blog de hurdubaie

 

Se oprește să se uite la o rochiță din vitrina aflată în fața sa. Într-o mână are o mapă, în spate, un rucsac. E o stradă micuță, pustie, cu câteva magazinașe de cartier. E 8 seara, frig, întuneric. Secundele următoare trec în viteza luminii. Simte cum cineva îi pune un fel de căciulă pe ochi, trasă până pe gât și mai simte ceva ce pare a fi pistol. „Treci în mașină și gura mică, dacă vrei să scapi teafără”. N-are încotro, se supune și după niște minute bune e aruncată pe patul unei camere.

“Timp de 2 zile n-am știut ce se întâmplă cu mine. Intrau tot felul de indivizi ciudați, care mă măsurau, luându-mi bărbia în palmă. Le vedeam privirile lacome. Eu plângeam. Mă uitam pe geam și vedeam doar că sunt undeva sus, iar jos se vedeau niște copaci. În față, gol”.

Acesta este doar începutul poveștii Danei. Acum are 17 ani, atunci avea 14. E tristă, frumoasă – cu niște ochi verzi și mari ca în poveștile cu zâne – grațioasă. Vorbește greu, nu mai are încredere în nimeni. Pe mine mă vede ca pe o soră mare, deși nu-mi dă credit de la început. Ziua în care a fost răpită părea să fie cea mai urâtă din viața ei. Dar n-a fost așa. Zi de zi, peștele îi aducea în cameră câte 4-5-6 bărbați, uneori și mai mulți, care se hrăneau cu corpul ei. Pentru Dana, totul a fost un coșmar și așa a rămas. Pentru că după ce a reușit să fugă prima dată, a mai fost răpită și a doua oară.

Acum, face terapie cu un psiholog și merge, din când în când, și la psihiatru. “Simt că o iau razna. Am ajuns să fac duș din oră în oră. Mă simt murdară, mi-e silă de mine. Am fost răpită de 2 ori, pusă să mă prostituez și, deși, am încercat să-mi iau viața, Dumnezeu m-a salvat. De ce?”

Într-o seară, după ce a fost răpită prima dată, afară se auzea o sirenă. S-a dus spre baie și a văzut că ușa de la intrare era deschisă, iar în casă niciun zgomot. Nu știe ce s-a întâmplat, știe că a reușit să urce până la ultimul etaj, desculță, cu o rochiță pe ea, deși era miezul iernii. A coborât la scara cealaltă și a bătut la prima ușă. A sunat acasă și a venit mama să o ia.

“Cel mai tare mi-a fost frică să nu mă prindă peștele meu, să mă bată și s-o iau de la capăt. Am fost dată de câteva ori cu capul de pat ori de dulap, pentru că se săturase să plâng întruna”.

Mânca în fiecare zi cam aceleași feluri de mâncare. Dimineața, ceai cu margarină, la prânz, o caserolă cu cirobă, iar seara, cartofi prăjiți și o cană cu lapte. Nu vrea să povestească prin ce a trecut. “Veneau tot felul de bărbați… Murdari, buhăiți, care își satisfăceau poftele, de obicei, în câteva minute. Aveam 14 ani și pentru ei eram ceva proaspăt. Unii îmi ziceau că și ei au așa ceva acasă, dar nu sunt curve ca mine. Nu puteam să zic nimic, pentru că totul se petrecea cu ușa camerei deschise”.

Nu a făcut plângere la Poliție. Și nici nu a avut curaj să vorbească decât cu mama. Tatăl n-ar fi înțeles-o, credea ea atunci. Acum, crede că dacă erau amîndouă curajoase, nu s-ar fi ajuns să o mai răpească și a doua oară.

 

A stat în casă multe luni, de frică. Timp în care a avut mereu coșmaruri și a refuzat să meargă la școală. Tatăl ei a plecat în Italia să muncească, mama nu i-a spus nimic.

“În fiecare noapte, visam același lucru. Că eram cu un bărbat care mă viola într-o pădure. Mama îmi spunea că o să îmi treacă. Acum, după ce am suferit nu pot să povestesc tot. Mă blochez, mi-e greu, mi-e teamă de ce o să zică lumea. Dacă zice că eu de fapt am vrut?”

continuarea aici

Povesteşte şi prietenilor tăi pe Facebook